Duminica XIV dupa Rusalii

Duminica XIV după Rusalii
LECTURILE SFINTEI LITURGHII

Apostol: din Galateni 6: 11-18
Vedeţi cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câţi vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Christos. Căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiaţi voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Isus Christos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! Că în Christos Isus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu! De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Isus. Harul Domnului nostru Isus Christos să fie cu spiritul vostru, fraţilor! Amin.

Evanghelie: din Evanghelia după Ioan 3: 13-17
Şi nimeni nu a urcat la cer decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţă veşnică.
Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că, Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el.

Meditarea cuvintelor Scripturii:

Atât lectura apostolului, cât şi textul evanghelic ne vorbesc despre cea care este semnul biruinţei lui Christos şi cea care va rămâne creştinilor drept scut şi totodată o armă puternică împotriva duşmanilor: crucea. Crucea este instrumentul mântuirii noastre; geometric şi simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: spirituală şi pământeană.
“Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Isus Christos...”- Sf. Paul spune că el este un om păcătos şi că nu este demn să se plângă de ceea ce pătimeşte el; este prea mic comparativ cu Dumnezeu, iar ceea ce face el nu contează dacă nu este pentru Dumnezeu.
„Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţă veşnică”- Isus ne spune că aşa după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului. Este o referire la Cartea Numerilor (21,9) din Vechiul Testament, unde ni se spune că israeliţii, după eliberarea lor din robia Egiptului, străbătând sălbăticia deşertului, erau adesea răniţi de şerpi veninoşi. Ca soluţie la muşcătura de şarpe, Dumnezeu i-a cerut lui Moise să facă un şarpe din aramă şi să îl pună pe un stâlp, astfel încât oricine priveşte şarpele de aramă să fie vindecat de muşcătură. Aici Cristos se foloseşte din nou de Vechiul Testament ca de un instrument pedagogic pentru a ne arăta că El este împlinirea Vechiului Legământ. Comparându-şi crucea cu şarpele de bronz înălţat de Moise, Isus ne spune că toţi cei care sunt muşcaţi de şarpele păcatului pot fi vindecaţi privind cu credinţă de crucea care este dătătoare de viaţă. În momentul în care un păcătos face acest lucru este mântuit, aşa cum Dumnezeu i-a spus lui Moise: “tot cel muşcat care se va uita la el va trăi” ( Numeri 21:8). Şarpele înălţat pe stâlp, care mântuia de moarte trupească pe cei ce priveau la el cu credinţă, simbolizează pe Mântuitorul cel înălţat pe Crucea de pe Golgota, care mântuieşte de moartea cea veşnică pe oricine priveşte spre el şi primeşte cu credinţă jertfa sa mântuitoare. Mântuitorul arată că rolul Său în această lume este de a se jertfi pentru viaţa lumii.
Crucea înseamnă iubire. Dumnezeu este iubire. Tot ce face El vine din iubire. Din iubire l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul şi asemănarea Sa, şi l-a pus într-un paradis al frumuseţii. Iubirea l-a făcut pe Dumnezeu să ne dea Cele Zece Porunci prin mâna lui Moise, şi tot din iubire ne-a trimis profeţii. Aceeaşi iubire explică gestul de a ni-l trimite pe Fiul Său în lume, pentru a face reală omului iubirea Tatălui, pentru a arăta compasiunea Sa pentru bolnavi şi pentru cei apăsaţi de păcate. Iubirea l-a condus la Cruce. Iubirea l-a făcut pe Isus să se roage pentru cei care l-au crucificat: “Tată, iartă-le lor căci nu ştiu ce fac”( Luca 23 :34). Din iubire, între agonie şi moarte Isus a găsit energia să îl asculte pe cel crucificat lângă El, care i-a strigat: “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta”(Luca 23 :42). Iubirea l-a făcut să se ridice din mormânt şi să spună: “Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi”(Ioan 11 :25). Toate aceste semne ale iubirii lui Dumnezeu sunt cuprinse şi sintetizate în acest unic şi frumos verset: “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”(Ioan 3 :16).
Dar cea mai expresivă oglindire a iubirii lui Dumnezeu în creaţiune este omul, căci în el Dumnezeu a pus o scânteie din fiinţa Sa, dându-i inteligenţă – ca să-l poată cunoaşte din contemplarea măreţiilor operei Sale; şi voinţă – ca să poată tinde spre bine şi frumos şi să le înfăptuiască, dăruindu-se astfel semenilor lui, după modelul Creatorului. Dumnezeu nu s-a mărginit să-şi manifeste iubirea prin actul creării; dacă el nu şi-ar exercita o clipă influenţa sa atotputernică asupra lumii spre a o menţine în existenţa dată în momentul creării, lumea ar dispare în neantul din care a fost scoasă. De aceea, prin ceea ce se cheamă Pronie sau Providenţă, El susţine şi guvernează fiecare fiinţă în parte spre atingerea scopului ei. Mai mult, Dumnezeu fiind însăşi iubirea, bunătatea sa faţă de om nu cunoaşte margini. El nu l-a părăsit nici după ce acesta s-a rupt de el prin păcat, ci s-a plecat cu milă spre mizeria în care ajunsese şi l-a ridicat din nou la înălţimea demnităţii de fiu adoptiv al lui Dumnezeu, din care căzuse, alegând în acest scop un mijloc pe care numai infinita sa iubire îl putea inventa. Anume: S-a făcut om, întru toate asemenea nouă, afară de păcat, luând asupra sa păcatele noastre împreună cu pedeapsa pentru ele şi acceptând în mod liber să fie răstignit pe cruce.
Să-l adorăm şi să-l iubim pe bunul Isus pentru iubirea şi mila Sa neţărmurită şi să-I mulţumim pentru îndelunga sa răbdare, căci, el rămâne acelaşi infinit de bun şi iubitor Părinte, şi atunci când ne copleşeşte cu mângâieri şi favoruri sensibile, ca şi atunci când norii suferinţelor de tot felul ne cernesc viaţa, ori când infamii şi hulitorii sunt lăsaţi să se bucure în voie de glorie şi bleşug, El, Părintele nostru, tolerând până la ziua marii socoteli neghina alături de grâu, “plouă şi peste cei buni, şi peste cei răi, şi răsare soarele Său şi pestre cei drepţi, şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45).(Ligia Smutzer)
Rugăciunea Sf. Francisc de Assisi
O Doamne, fă din mine un instrument al Păcii Tale,
unde-i ură, să aduc Iubire, unde-i jignire, să aduc Iertare,
unde-i ceartă, să aduc Unire, unde-i îndoială, să aduc Credinţă,
unde e greşeală, s-aduc Adevăr, unde-i disperare, să aduc Speranţă,
unde e tristeţe, s-aduc Bucurie, unde e-ntuneric, să aduc Lumină.
O Doamne, fă ca eu să nu caut atât de mult să fiu alinat, cât să alin,
să nu caut să fiu înţeles, cât să înţeleg, să nu caut să fiu iubit, cât să iubesc.
Doar dăruind vom primi,, iertând suntem iertaţi,
murind, înviem la Viaţa de Veci.
Amin